Prezentare generală

Comuna Buzoeşti este o unitate teritorial-administrativă, din România, Regiunea Sud-Muntenia, situată în sudul judeţului Argeş, învecinându-se

  • la sud cu comuna Ungheni, 
  • la nord cu oraşul Costeşti şi comuna Suseni, 
  • la est cu comunele Rociu, Negraşi şi Recea,
  • la vest cu comunele Stolnici, Lunca Corbului şi Hârseşti. 

 

Hotarele cu aceste localităţi sunt delimitate prin drumuri vicinale sau prin detalii de planimetrie stabilite în mod convenţional (văi, dealuri, măguri, etc)


Comuna Buzoieşti este situată la 32 km de municipiul Piteşti şi la 10 km de oraşul Costeşti. Localitatea este străbătută de şoseaua naţională Piteşti - Roşiori de Vede (DN65A), cu o ramificaţie spre Alexandria din centrul satului Vulpeşti (DJ504).

 

Suprafaţa teritoriului administrativ al comunei Buzoieşti este de 15995 ha, intravilanul reprezentând 7,44% din total.

 

Populaţia comunei este de 6162 locuitori, fiind distribuită în cele 11 sate componente.
În perioada 2002-2006, a fost evidenţiată o scădere a numărului total de locuitori. Numărul de nou-născuţi a crescut în perioada 2002-2006, ridicând rata natalităţii, însă acesta a fost depăşit de mortalitate.
Plecările din comună sunt mai numeroase decât stabilirile, determinând astfel o valoare negativă a sporului mişcării migratorii.
În ceea ce priveşte forţa de muncă, se observă că singurul sector care înregistrează o creştere este învăţământul. Sectoarele cu un număr mai ridicat al salariaţilor sunt industria, construcţiile şi agricultura.

Înapoi